Casa de piatra!

Nuntile m-au facut intotdeauna sa ma gandesc la unul dintre cele mai importante evenimente din viata mea,atunci cand imi voi lega destinul de al unui barbat, necunoscut deocamdata - sau, cine stie?
In ultima vreme ma framanta acest gand, gandul maritisului, si ma umple de o asemenea emotie incat parca acum as trai acel moment; acum as fi langa sotul meu si am dansa in mijlocul rudelor si prietenilor nostri, intr-o sala mare, plina de lume care ne priveste cu surasul pe buze; acum as fi stresata sa nu-mi patez rochia alba, in care ma simt ca o adevarata regina; acum l-as strange la piept cu o dragoste nemarginita pe barbatul visurilor mele si am pluti linistiti, pe murmurul unui vals, cu rochia alba fasnind usor, dulce - si asa ma invart cu el, tinandu-ne lipiti unul de altul, privindu-i ochii caprui, aproape negri, si surazandu-i implinita, de-a dreptul fericita...
...Iar cand deschid ochii, ma vad tinand in brate o perna rece, groasa, cu care dansam, pe care o mangaiam, careia ii zambeam.Si nu mai e nici lume, nu mai avem nici tort, nici mire, nici mireasa.Sunt doar eu, imbracata intr-un trening putin uzat, de casa, o visatoare ce-si imagineaza nunta ei, care va avea loc peste mai mult de sapte ani - sau, cine stie?
Dar pana una alta, sambata sunt domnisoara de onoare.Doamne ajuta sa nu vars nimic pe mine, sa nu mi se rupa vreun toc, sa nu ma fac de ras, asa cum bine ma pricep la evenimente importante!

Tipuri

Zilele trecute m-am tot gandit la mine.Chiar trebuie sa ne schimbam atitudinea si felul de a fii pentru ca asa ne spun cei din jurul nostru?

Am fost improscata cu diverse reprosuri, cum ca as fii retrasa, mult prea linistita, ca ar trebui sa ies mai des cu prieteni de varsta mea.Ei bine,da, sunt o persoana introvertita, prefer sa-mi petrec timpul cu oameni mai in varsta decat mine, caci generatia mea ma plictiseste grozav.Nu ma atrag cu nimic subiectele pe care le port cu cei de varsta mea.Din contra, unele ma uimesc, altele ma amuza, dar cele mai multe mi se par banale, lipsite de orice farmec.
Nu ma simt in largul meu niciunde, doar acasa, iar daca prietenii cred ca ma cunosc cu adevarat se inseala amarnic.Cand sunt la scoala, in oras, sau in oricare alt loc in afara de acasa parca nu sunt eu.Incerc sa ies din starea asta, dar o panza invizibila ma tine pe loc.
E trist, dar adevarat: ma foarte subapreciez, ceea ce nu ma ajuta sa progresez.Mi-e teama de schimbari neasteptate si simt un ghem rasucindu-se in stomac atunci cand se petrec.Pana nu de mult imi rodeam si unghiile de emotie...
Cineva mi-a spus: "Esti atat de strict educata...incat nu poti iesi din lumea ta!".S-o iau ca pe un compliment?

Dar ma simt bine asa cum sunt! Nu vreau schimbari.Sunt o introvertita fericita si multumita!

*Desi ar trebui sa capat mai multa incredere in mine...:)

Acasa!Acasa!

E neplacut atunci cand programul imi e dat peste cap, cand nu ma mai pot trezi la o ora oarecare, tarzie, din cauza unor evenimente.

In ultimele zile, agitatia a fost de nedescris: usi trantite in graba, voci care tradau emotii puternice, viteza de aproape 100 de km pe ora, odihna in masina, pagini citite in scurtele pauze pe care le aveam...

Azi totul s-a sfarsit!Am revenit la normal si am ajuns in locul cel mai drag de pe pamant: acasa!

Iubiri ca in carti exista?

Aud in jurul meu povesti cutremuratoare, povesti de dragoste ce se sfarsesc tragic.De ce dragostea moare la scurt timp dupa casatorie? De ce femeia si barbatul ce si-au spus "Da" in fata lui Dumnezeu, ajung la conflicte, jigniri, ajung sa nu se mai iubeasca?

Uneori mi-e teama; mi se ridica parul de pe mana numai cand aud cuvantul >casatorie<.Bunica-mea imi spune mereu ca mai sunt cativa ani si spera sa ma vada si pe mine maritata, iar eu ii raspund in gluma ca n-am sa ma marit niciodata.La inceput era o gluma, dar acum ma gandesc ca femeile, atat de sensibile, sufera din cauza barbatilor nepotriviti care le ies in cale, barbati care poarta fel de fel de masti, pentru a parea altfel decat sunt.Mi-am intrebat o prietena daca cer prea mult cand spun ca imi doresc o iubire pura, ca in carti, o iubire care sa nu se sfarseasca in veci.Mi-a raspuns simplu:da!Da...

Iubirea nu poate avea o definitie exacta, caci eu poate o simt intr-un fel, tu intr-altul.Toti spunem ca am trecut prin diferite situatii, ca stim ce e aceea iubire, dar parca ,totusi, o descoperim in timp.Poate azi stim totul despre dragoste, dar maine mai descoperim o poarta nedeslusita, vrand-nevrand, iubind.

"Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul."

                                                                                                                                           Octavian Paler

The R. Family(1)

In momentul respectiv aveam un lapsus.

M: Tati, care e termenul acela cand spui ca nu faci sport deloc?
Tati: Pasivitate? Nu stiu!
M:Nu, nu-i asta.Mami, zi-mi un pic cum se spune atunci cand nu faci sport?
Mami: Scutire medicala.

Nu stiu cum se face, dar chiar si acum am acelasi lapsus.Nu-mi trece prin minte nicidecum acel cuvant.Of! :)

Noaptea "ororilor"

Locuiesc la bloc si asta imi ocupa tot timpul: ba un vecin razvratit bate la usa cu indrazneala, ba femeia de serviciu ne cere apa mereu, ca de', noi stam la parter!
Uneori se mai intampla si lucruri amuzante, precum ieri.Era ora 23, jucam dame si eram bucuroasa ca tot castig, cand, pac!:am ramas pe intuneric.Am inceput sa mergem tiptil-tiptil prin casa, nu care cumva sa dam peste ceva si sa ne julim genunchii, si am ridicat jaluzeaua.Surpriza! Ne-am dat seama ca doar blocul nostru era in pana de curent, dar cand am iesit pe holul scarii, lumina era aprinsa.Hmm..

S-a iscat o agitatie de nedescris, si, din vorba in vorba, ne-am dat seama ca nu toti vecinii din bloc au ramas pe intuneric.Unii stateau multumiti in fata televizorului si vizionau meciul, iar noi, noi eram ca furnicile!Oamenilor le-a fost teama sa umble la panoul de curent, asa ca am sunat la deranjamente.Rand pe rand, vecinii s-au mai imprastiat (si bine imi pare, caci aratau ca niste adevarati bufoni in pijamalele acelea largi, gri, ca ale puscariasilor, iar eu abia-abia ma abtineam sa nu rad), caci era trecut de ora unsprezece noaptea, si am ramas doar patru: eu cu parintii, si vecinul de la parter.

Minutele treceau, nimeni nu venea sa ne "salveze" din aceasta situatie fara precedent la noi in bloc.Am mai facut si haz de necaz, caci vecinul cu care am ramas e putin cam ciudatel si noi radeam de el pe sub mustata.La un moment dat, a aparut o masina, iar tatal meu a iesit sa le spuna sa vina la blocul nostru, caci acolo era problema.Si a primit un raspuns demn de tot rasul(sau de tot plansul?):"Stati domnule linistit, ca jumatate din cartier a ramas fara curent!"

Asa ca, dupa toate asteptarile si dupa tot frigul indurat, a trebuit sa ne intoarcem in apartamentele noastre scaldate in bezna.Dupa ce am ras putin de toata intamplarea, am privit la ceas: era 00:00.
Si a fost seara, si a fost dimineata si s-a facut, in sfarsit, lumina!

*Post-ul e scris din plictiseala, asa ca...

Tess D'urberville, de Thomas Hardy

Haideti sa mai vorbim putin si despre carti, caci m-a cuprins valul nostalgiei.

Am terminat cartea ieri si m-au impresionat cuvintele sensibile ale autorului.Desi nu m-a atras la inceput, datorita faptului ca Tess era o biata taranca, iar toata actiunea se petrecea undeva la tara, dupa ce am trecut de jumatatea cartii nu m-as mai fi desprins de ea.Voiam neaparat sa aflu soarta acestei fete ghinioniste si eram sigura ca o va astepta un viitor stralucit.
Partea mea preferata a cartii a fost momentul in care Tess era prinsa intre cei doi barbati, Alec D'urberville si Angel Clare.M-a dezamagit eroina pentru cuvintele adresate iubitului sau(care plecase in Brazilia), in momentul in care acesta s-a intors pentru a-si relua viata impreuna cu Tess.
Tess are o vointa slaba, pare a fi naiva,nestiutoare, iar Angel mi se pare mult prea neiertator.Cu toate astea, Alec D'urberville este cel care i-a stricat viata si viitorul lui Tess, aparand in cele mai nepotrivite momente, incercand s-o induplece pe aceasta.Pare a fi intruchiparea raului.Femeia pura, Tess, m-a surprins din nou cand l-a atacat pe Alec, omorandu-l, insa, astfel, s-a razbunat pentru toate suferintele pricinuite de acesta.
Eram convinsa ca cei doi indragostiti vor avea o viata fericita impreuna, dupa ce toate necazurile lor au disparut.Insa Tess trebuie sa plateasca pentru raul facut celui rau si este spanzurata.

Cartea mi-a amintit de o povestire, scrisa de Mircea Cartarescu, daca nu ma insel, si care se numeste "Ruletistul" - prezinta contrariul, pana la un moment dat, a ceea ce i se intampla lui Tess.Ruletistul are mereu noroc.
Lectura placuta! Merita citita cartea!
Eu ii acord 4 stelute:
****

A fost odata...

Inceputurile mele stau sub semnul necunoscutului.Imi amintesc vag sau aproape deloc cum eram acum opt, noua, zece ani.E ca si cum nu pot sa patrund in propriile amintiri,ceva blocandu-mi calea, ca si cum acele vremuri nici nu le-am trait vreodata.

Mi se pare straniu ca nu ne amintim mai nimic de atunci, dar e placut si amuzant sa-i auzim pe parintii nostri povestindu-ne cum am rasturnat castronul cu lapte, cum am vrut sa ne tundem "lung", cum ne jucam sub masa cu kinderii...

Imi place sa deschid sertarul cu amintiri prafuite, sa privesc minute in sir pozele in care apare un copil dolofan, cu obraji trandafirii, cu par de matase,castaniu si cu ochi ce privesc curiosi spre aparat, si sa nu-mi pot imagina ca acel copil chiar eu sunt...sau am fost.Ii intreb deseori pe ai mei despre peripetiile copilului de altadata, care descoperea lumea cu pasi domoli si ne amuzam copios pe seama mea.

Dupa ce raman singura, imi vine in gand intrebarea: "Oare chiar am facut eu toate astea?"

Schimbari neasteptate

Odata, fericirea mea era amplificata de razele soarelui, de graiul pasarilor, de lumina.Ochiul meu, pe jumatate deschis, era coplesit de ceea ce vede, de puterea naturii de a-i influenta sentimentele.Toata fiinta imi tremura usor, plina de bucurie si de satisfactia unei noi zile, iar fiecare por mi se deschidea de placere, batut de soare.Astazi nu mai e la fel ca ieri.Maine n-o sa fie ca azi, asta e sigur!E ciudat cum unele lucruri se schimba independent de noi,  fara sa le observam...

Astazi nu mai simt nimic, nici fericire, si nici tristete.Astazi nu mai iubesc soarele cum o faceam pe vremuri, ci imi place sa simt cum vantul imi gadila conturul mainilor, cum intunericul ma linisteste, ma reduce la tacere, si nu ma inspaimanta cu umbrele lui ca altadata; cum ploaia cade pe pamantul uscat, cu o violenta ce-mi da parca putere, si incepe sa miroasa a praf ud.

O splendoare!

"Pe aripile vantului", de Margaret Mitchell

Nu ma hotaram cu ce carte sa incep, asa ca am ales-o pe aceasta, preferata mea de altfel!

In momentul in care mi-a recomandat-o cineva, lucru care s-a intamplat acum un an, doi, urechilor mele parca le-a placut ceea ce aud: "Pe aripile vantului"...carui visator nu i-ar placea?
La inceput nu eram prea entuziasmata, parandu-mi-se ca e plictisitoare si lunga.Dar nu stiu cum s-a intamplat si ce m-a atras la ea, caci o citeam cu o dorinta atat de puternica, incat acum mi se pare cea mai profunda si atragatoare carte pe care am citit-o vreodata.

Scarlett este o femeie ambitioasa, care, lasand la o parte faptul ca face unele greseli in viata, reuseste sa devina un adevarat model pentru cititori, in special pentru cititoare: ea da dovada de curaj si infrunta cu mandrie momentele tragice prin care trece.Pare a fi tipul de femeie care nu baga in seama ceea ce spun cei din jurul ei, o femeie uneori superficiala, dar care reuseste sa duca lupta contra destinului pana la capat.

Rhett Butler, in schimb, e un barbat misterios, ale carui replici te pun uneori pe ganduri.In timp ce citeam romanul, aveam impresia ca eu sunt Scarlett, femeia aceea puternica, frumoasa.Pacat ca la sfarsitul cartii nu mi-am mai dorit acest lucru si am ramas putin dezamagita, ca si cand povestea aceasta ar trebui sa aiba un alt sfarsit, unul fericit.

Dar am citit si continuarea cartii, "Scarlett", scrisa de Alexandra Ripley si, desi mi s-a parut ca autoarea intra cam mult in unele amanunte, a meritat.Acesta era finalul pe care il asteptam cu sufletul la gura!
Daca ati citit romanul, as vrea sa aflu cum vi s-a parut, caci mie mi s-a parut plin de energie si suspans, datorita schimbarilor dramatice care se petrec neasteptat, de-a lungul cartii.

Ii acord cinci stelute:
*****

Cartile, pasiunea mea!

Fiinta mea e prea nestiutoare pentru a afla de unde a aparut pasiunea aceasta pentru carti si cine i-a insuflat-o.Pana acum catva timp, nu ma imaginam in fata calculatorului, scriind si avand propriul blog, daramite unul despre carti!Tot ceea ce faceam in aceasta privinta era cititul, cititul, si iarasi cititul...

Imi plac oamenii care aduc in discutie problema cartilor (o parte importanta din sufletul meu), oamenii culti, care prefera sa poarte o conversatie si despre altceva in afara subiectelor de genul: "cum e vremea", "ce-au mai zis la stiri", etc. si, bineinteles, oamenii care scriu si se exprima corect!Nu vreau sa par atotstiutoare, insa vreau sa-mi hranesc sufletul cu lucruri curate, lucruri ce-mi plac si pe care vreau sa le "diger" usor alaturi de voi, cititorii!

Imi propun sa deschid diverse discutii despre carti - pe care le-am citit sau de care pur si simplu am auzit - si sa aflu din ce in ce mai multe lucruri interesante, opiniile voastre, caci sunt foarte importante.Asa ca v-as ruga, dragii mei, daca aveti un cuvant de zis, o parere, cat de neinsemnata, postati-o aici, fara niciun fel de retinere.Si inca ceva: daca vreti sa discutam despre o anume carte, daca vreti sa o recomandati si altora, sunt aici, stiti unde sa ma gasiti.

Cu prietenie, Madeleine!